Sâmbătă, 06 Iunie 2026

FOTO. TIR RĂSTURNAT la Nicolae Bălcescu. Era încărcat cu ulei alimentar!

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 03 Iulie 2023 393 < 1 min citire
Polițiștii și salvatorii de la Serviciul de Ambulanță și SMURD Constanța au fost solicitați, luni dimineață, 3 iulie, în jurul orei 9.00, pe DN 2A, unde a avut loc un accident rutier. Potrivit oamenilor legii, la ieșire din localitatea Nicolae Bălcescu spre Mihail Kogălniceanu s-a răsturnat un autotren încărcat cu ulei alimentar. La fața locului au intervenit atât pompierii cu o autospeciale de stingere cu apă și spumă, cât și un echipaj SMURD de la Medgidia și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță.
Șoferul a suferit un traumatism cranio-cerebral, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Din primele informații, TIR-ul s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând un sens de deplasare, astfel că traficul în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un singur fir. 
Taguri
Articolul anterior O femeie de 49 de ani, declarată moartă, a revenit la viață în timp ce era dusă spre priveghi
Articolul următor Incident la ambasada Belarusului din Olanda. Geamuri sparte şi graffiti pe faţada clădirii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei