Duminică, 07 Iunie 2026

Fraudă uriașă în mai multe județe din țară. O grupare a inventat un sistem fictiv de reciclare a deşeurilor

de Oana CHIRANA Joi, 13 Martie 2025 372 < 1 min citire
Fraudă uriașă în mai multe județe din țară. O grupare a inventat un sistem fictiv de reciclare a deşeurilor
O reţea uriaşă care făcea bani după ce a inventat un sistem fictiv de reciclare a deşeurilor a fost destructurată. Procurorii au făcut percheziţii în Bucureşti şi în 10 judeţe pentru a-i identifica pe membrii grupării. Aproximativ 30 de persoane au fost duse deja la audieri.
Polițiștii BCCO Craiova și procurorii DIICOT au efectuat 26 de percheziții în București și 10 județe, vizând o grupare care a înșelat mai multe organizații de reciclare (OIREP).
Perchezițiile au fost făcute în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Dâmbovița, Mureș, Sibiu, Cluj, Ilfov și în municipiul București.
Gruparea, înființată în 2022 în Gorj, a creat un sistem de reciclare fictiv, falsificând documente pentru a dovedi transportul și procesarea unor deșeuri inexistente.
Membrii rețelei, inițial rude ale liderului, au cooptat ulterior administratori de firme de colectare deșeuri și companii de transport. Escrocheria consta în facturarea repetată a acelorași "deșeuri" către mai multe OIREP-uri, banii fiind apoi retrași în numerar sau transferați între conturile membrilor grupării.
Aproximativ 30 de persoane sunt audiate la DIICOT Craiova în acest caz de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani, scrie observatornews.ro
Taguri
Articolul anterior Piersici și caise, mai scumpe sau din import. Schimbările de temperatură au afectat pomii
Articolul următor Un cap de om a fost găsit plutind pe râu. Alte părţi din el au fost descoperite în apropiere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei