Fulgy, fiul celebrilor lăutari Viorică și Ioniță de la Clejani, a fost internat într-o unitate medicală specializată după ce, în noaptea de 6 aprilie 2026, a amenințat că își va face rău și că va pune în pericol locatarii blocului. Tânărul s-a baricadat în apartament, iar situația a necesitat mobilizarea mai multor echipaje de poliție și negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
- Publicitate -
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 23:00, iar polițiștii au constatat că Fulgy era agitat și refuza să coopereze. Într-un live pe TikTok, acesta a declarat că a lăsat gazele deschise și că urmează să provoace o explozie. Din acest motiv, alimentarea cu gaze a fost oprită, iar intervenția a fost coordonată cu prioritate pentru siguranța tuturor.
Negociatorii au reușit să gestioneze situația, iar în momentul pătrunderii în locuință, Fulgy a fost găsit în dormitor, nevătămat și în afara pericolului. Tânărul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri specializate. Ancheta este în curs sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul tulburării ordinii și liniștii publice, conform ȘtirileProTV.ro.