Joi, 04 Iunie 2026

Funcționară din cadrul Primăriei, trimisă în judecată

de Andreea ILIESCU Joi, 28 August 2014 139 1 min citire
Funcționară din cadrul Primăriei, trimisă în judecată
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a Violetei Hagiu, fostă Dulgheru care, în calitate de funcționar în cadrul Primăriei Văcăreni, județul Tulcea, este acuzată de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune în formă continuată, două infracțiuni de fals intelectual, dintre care una în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată. 
Procurorii anticorupție spun că în anul 2010, femeia a ajutat o persoană din familia sa să obțină, fără drept, fonduri europene (în mod concret din Fondul European de Dezvoltare Rurală) în valoare de 46.029,60 lei, prin procurarea unor documente contrafăcute, respectiv a tabelului centralizator al contractelor de arendă și a unei adeverințe, ambele emise de către Primăria comunei Văcăreni, jud. Tulcea, precum și a unui contract de arendare datat 24.06.2010. 
Apoi, anchetatorii spun că Violeta Hagiu, în perioada 2007-2010, a ajutat o altă persoană din familia sa să obțină, fără drept, fonduri europene (în mod concret din Fondul European de Garantare în Agricultură și Fondul European de Dezvoltare Rurală) în valoare de 86.463,7 lei și fonduri din bugetul național în valoare de 31.884,2 lei, în calitate de titular al cererilor de acordare a sprijinului financiar în cadrul Schemelor de Plată Unică pe Suprafață înregistrate în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Astfel, inculpata Hagiu (Fostă Dulgheru) Violeta a formulat, în numele persoanei respective, declarații necorespunzătoare adevărului privind suprafața totală de teren arabil pretins deținută în arendă, în vederea exploatării agricole și a inserat date nereale în documentația de atribuire a subvențiilor pe suprafață. 
Taguri
Articolul anterior HOROSCOP
Articolul următor Bancuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei