FURTURI în AUTOBUZELE din Constanța. Doi suspecți care buzunăreau femei au fost arestați!

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 21 Iulie 2022 405
Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat doi bărbați, de 34 respectiv 35 de ani, bănuiți de comiterea unor furturi, în mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța. Astfel, la data de 6 iunie, persoanele în cauză au sustras, dintr-un rucsac, portofelul unei femei de 20 de ani, în timp ce aceasta se urca într-un autobuz din municipiul Constanța. Totodată, la data de 14 iulie, bărbații au sustras dintr-o poșetă portofelul unei femei de 68 de ani în timp ce aceasta se afla într-un mijloc de transport în comun din municipiul Constanța.
În cursul zilei de miercuri, 20 iulie, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul Constanța, fiind identificați cei doi bărbați. La aceeași dată, aceștia au fost reținuti pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea sesizării instanței de judecată. Magistrații au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei