Vicepremierul Gabriel Oprea s-a prezentat azi la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a fi audiat în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină, scrie Agerpres."M-am prezentat în calitate de martor la Parchet. Voi răspunde la toate întrebările procurorilor", a declarat Gabriel Oprea la intrare în sediul Parchetului.
- Publicitate -
Prezența lui Gabriel Oprea la Parchet este legată de accidentul în urma căruia a murit polițistul de la Rutieră Bogdan Gigină, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului.
Luni, într-o conferință de presă, Oprea arăta că speculația apărută în presă că ar fi utilizat echipajul de însoțire în trafic fără temei legal este "nefondată'', precizând că detaliile accidentului din 20 octombrie au fost puse la dispoziția Parchetului.