Vineri, 05 Iunie 2026

"Găinarii" din Seimenii Mici au ajuns după gratii

de Carmen MOCANU Luni, 23 Februarie 2009 607 < 1 min citire
Magistrații de la Judecătoria Medgidia au emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pe numele celor trei tineri din localitatea Seimenii Mici, acuzați de tâlhărie.
În cursul zilei de joi, în jurul orei 21,00, frații Adrian și Victor Crețu, de 27, respectiv 21 de ani, împreună cu Constantin Decu, de 40 de ani, au escaladat gardul casei lui Ștefan Ciprian Vlad.
Ajunși în curte, indivizii s-au repezit la cotețul cu păsări și au început să bage într-un sac toate găinile pe care le-au găsit acolo.
La un moment dat, când credeau că au dat lovitura, "găinarii" s-au trezit în spatele lor cu proprietarul.
Speriați că au fost prinși asupra faptului, au început să-l ia la bătaie pe bărbat. După ce l-au trântit la pământ, hoții au fugit.
La rândul lui, Ștefan Ciprian Vlad s-a dus și a anunțat polițiștii.
Oamenii legii i-au prins pe infractori, la scurt timp, și le-au întocmit dosare penale pentru tâlhărie.
Articolul anterior Frații Manolov, care au intrat ilegal în România, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare
Articolul următor Avansați la gradul de "tătic" pe timpul misiunii din Irak

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei