Două persoane au murit, iar alte șapte, între care un copil, au fost rănite, într-un accident rutier produs duminică dimineață pe DN 15, în județul Harghita. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că a fost declanșat Planul roșu de intervenție, la fața locului fiind trimise echipaje de Ambulanță din două județe, pentru preluarea victimelor.
Accidentul a avut loc pe DN 15, între localitățile Borsec și Tulgheș, iar primele informații arată că și-au pierdut viața două persoane - un bărbat și o femeie. De asemenea, alți șapte oameni au fost răniți, între aceștia fiind și un copil, a cărui stare nu este gravă, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.