Un accident rutier extrem de grav a avut loc, în urmă cu câteva momente, între localitățile Tuzla și Costinești. Potrivit medicilor, este vorba despre patru victime, din care o persoană posibil decedată și un copil rănit.
- Publicitate -
La locul accidentului au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare, un SMURD B de la Tuzla și trei echipaje SAJ. Ulterior a fost solicitat și elicopterul de la Constanța.
În accident au fost implicate două autoturisme, o Dacia Logan și o Kia. Autoturismul Dacia Logan era condus de un tânăr de 27 de ani.
Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, starea victimelor este destul de bună, una singură se pare că este mai delicată. Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru fluidizarea traficului pe DN 39.
În aceste momente circulația este oprită pe ambele sensuri de mers.