Joi, 23 Iulie 2026

Muncă la negru în Constanța! Zece angajatori, prinși cu 108 persoane fără forme legale

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 23 Iulie 2026 18 2 min citire
Muncă la negru în Constanța! Zece angajatori, prinși cu 108 persoane fără forme legale
Controalele desfășurate luna trecută de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au scos la iveală numeroase încălcări ale legislației muncii, de la folosirea muncii nedeclarate până la nerespectarea obligațiilor privind securitatea și sănătatea lucrătorilor. În urma verificărilor, instituția a aplicat sancțiuni în valoare totală de 1,8 milioane de lei.
Pe parcursul lunii trecute, inspectorii de muncă au efectuat 240 de controale în domeniul relațiilor de muncă. Verificările au vizat modul în care angajatorii respectă obligațiile legale privind încheierea și transmiterea contractelor individuale de muncă, evidența timpului de lucru, plata salariilor și respectarea drepturilor angajaților.
Potrivit inspectorului șef al ITM Constanța, Mădălina Bălan, în urma controalelor, 47 de angajatori au fost sancționați contravențional, fiind aplicate 59 de sancțiuni.
Dintre acestea, 37 au fost amenzi, cu o valoare cumulată de 1,6 milioane lei, iar alte 22 de sancțiuni au fost avertismente.
Cea mai gravă situație a fost constatată în cazul muncii nedeclarate. Inspectorii au identificat zece angajatori care foloseau persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu fuseseră transmise în REGES ONLINE înainte de începerea activității.
În total, 108 persoane au fost depistate în astfel de situații, iar amenzile aplicate pentru aceste abateri au ajuns la 1,5 milioane lei.
Măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate
Pe lângă sancțiuni, inspectorii de muncă au stabilit 201 măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate. Printre problemele întâlnite
s-au aflat lipsa transmiterii la timp a contractelor de muncă în registrul electronic, neînregistrarea corectă a orelor lucrate de salariați, nerespectarea perioadelor de muncă și odihnă, precum și întârzieri în plata drepturilor salariale.
Verificările au continuat și în domeniul securității și sănătății în muncă, unde au fost efectuate 113 controale. Inspectorii au identificat 97 de neconformități și au dispus măsuri de remediere pentru fiecare situație constatată.
În total, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 de amenzi în valoare totală de 135.000 lei și cinci avertismente. Printre cele mai frecvente abateri descoperite în acest domeniu s-au numărat instruirea incompletă a lucrătorilor privind riscurile de la locul de muncă, lipsa echipamentelor individuale de protecție adecvate, utilizarea unor echipamente de muncă neconforme și semnalizarea insuficientă a zonelor de lucru.
În aceeași perioadă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a primit 228 de sesizări din partea cetățenilor. Reclamațiile au vizat probleme precum neplata salariilor la termen, lipsa contractelor de muncă sau netransmiterea acestora în REGES ONLINE, neacordarea concediilor de odihnă, neplata orelor suplimentare, nerespectarea programului de lucru, concedieri fără respectarea perioadei de preaviz și încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
Taguri
Articolul anterior Peste o sută de locuri de muncă disponibile în străinătate. Ce posturi sunt disponibile
Articolul următor „Suni la 112 și aștepți”. De ce întârzie ambulanțele în plin sezon estival?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei