GALERIE FOTO Luptătorii SAS s-au antrenat într-un stagiu de pregătire de cinci zile

de Madalina PETRESCU Marţi, 24 Octombrie 2023 220
În perioada 9 – 13 octombrie, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au participat la un stagiu de pregătire profesională. A fost o demonstrație de forță, curaj, disciplină și spirit de echipă.

Pentru că trebuie să fie cei mai buni dintre cei mai buni polițiști, timp de 5 zile luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au pregătit intens, întrecându-se unii pe alții și depășindu-și propriile limitele, în pregătire fizică și autoapărare, exerciții tactice de mânuire a armamentului din dotare, tactică polițienească.

Nu au lipsit alergarea, cu echipament complet, pe distanțe de 2-3 kilometri, tragerea cu armamentul din poziții dificile, după efort fizic intens sau în timp ce își transportă colegii răniți.

Dat fiind că ei sunt cei din linia întâi, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au întrecut și în tragerea la țintă cu arme de asalt, arme de vânătoare și pistoalele din dotare.

Au fost prezenți și cei mai noi membri ai echipei, cei trei câini de asalt și de detectare substanțe explozive, Turbo, Ayu și Spot, recent veniți de la Centrul Chinologic Sibiu, care-și vor începe în curând cursul de specializare.

Probele pe care le-au parcurs nu numai că au reliefat pregătirea fizică, rezistența la efort și îndemnarea, dar au fost menite și să accentueze coeziunea dintre luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale, care trebuie să acționeze și să gândească toți ca unul, dat fiind faptul că misiunile pe care aceștia le îndeplinesc sunt dintre cele mai periculoase.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei