Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Galerie foto / Razii de amploare în Constanța. Peste 800 de șoferi amendați

de Andreea ILIESCU Joi, 06 Martie 2014 320 < 1 min citire
Polițiștii rutieri constănțeni au organizat o amplă acțiune de depistarea în trafic a șoferilor care conduc nerespectând legislația în vigoare. Oamenii legii au început evenimentul la orele 12. În doar câteva minute, peste 60 de rutieriști s-au răspândit în tot municipiul Constanța. 
"Acțiunea a vizat disciplinarea șoferilor în trafic. A vizat identificarea conducătorilor care nu respectă dispozițiile legale, inclusiv care nu au permis sau au consumat alcool", a declarat inspectorul principal Gelu Manolescu din cadrul SR Constanța. 
Imediat, primii șoferi care nu respectă legea au început să apară. Până la sfârșitul acțiunii, adică la orele 18, rutieriștii au sancționat peste 800 de șoferi, dintre care 660 de amenzi au fost doar pentru nepurtarea centurii de siguranță. 
Scuzele conducătorilor auto sunt diverse. De la "Acum doar ce plecasem de pe loc și imediat m-ați oprit, de nu am avut timp să cuplez centura" până la "Aveam centura, nu ați văzut bine", șoferii au încercat în fel și chip să scape de amendă. Însă rutieriștii nu s-au lăsat înduplecați. Alți conducători auto au fost amendați pentru că vorbeau la telefon, conduceau cu viteză sau aveau aplicate folii neomologate pe mașină. 
Taguri
Articolul anterior Carnet de marinar fals descoperit de polițiștii de frontieră
Articolul următor 150 kilograme pește transportate fără documente legale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei