Sute de dosare penale au fost instrumentate, pe parcursul lui 2021, de Garda de Coastă. Vineri, 4 februarie, polițiștii de frontieră constănțeni au desfășurat bilanțul activității derulate pe parcursul lui 2021 și au pus la punct obiectivele pentru anul care începe.
- Publicitate -
În anul 2021, au tranzitat punctele de trecere a frontierei din subordinea Gărzii de Coastă, un număr de 1.825.008 persoane și 557625 mijloace de transport, astfel, comparativ cu anul 2020, se constată o creştere de aproximativ 35% a numărului de călători și o creştere de aproximativ 6,16 % a numărului mijloacelor de transport, au stabilit reprezentanții Gărzii de Coastă. Cât privește faptele ilegale constatate la frontieră, au fost descoperite 715 infracțiuni și au fost aplicate 1.108 contravenții cu o valoare totală de 762.135 lei, iar valoarea bunurilor confiscate a fost de 68.107.989 lei.
Una din principalele preocupări ale polițiștilor de frontieră a fost descurajarea trecerilor frauduloase a frontierei. În anul 2021, în zona de competență a Gărzii de Coastă au fost constatate 66 cazuri de trecere / tentativă de trecere frauduloasă a frontierei în care au fost implicate 161 persoane, dintre acestea 100 de cetățeni străini au fost depistaţi în tentativă/ trecere ilegală în scop de migrație ilegală. Față de persoanele implicate au fost dispuse masurile prevăzute de lege si acordurile bilaterale încheiate între România şi Bulgaria.
De exemplu, în iunie 2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe comunicația dintre localitățile Strunga si Răzoare, județul Constanța, într-un microbuz înmatriculat în România, douăzeci de cetățeni străini, şaptesprezece cetățeni sirieni și trei cetățeni irakieni, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani, care au trecut ilegal frontiera în România din Republica Bulgaria.
În cauză, s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranți și intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar persoanele în cauză au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.
Zeci de mii de țigări electronice, confiscate în 2021
Traficul cu țigări de contrabandă a fost o altă preocupare constată a polițiștilor de frontieră. Anul trecut, au fost constatate 55 de cazuri în care au fost implicate 82 persoane, fiind descoperită cantitatea de 5.377.680 țigarete (268.884 pachete), 24.000 țigări electronice, și 14,45 kg tutun, în valoare totală de 6.679.672. Capturile au fost realizate atât în punctele de trecere ale frontierei cât și pe căile de comunicații sau în localitățile din zona de competență a Gărzii de Coastă, având la bază informațiile deținute la nivelul structurilor teritoriale. Un caz semnificativ a fost înregistrat în aprilie, când poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate – Porturi Maritime, au efectuat un control fizic asupra unui container sosit din Rusia cu destinaţia Republica Moldova. În urma verificărilor au fost descoperite 246.000 pachete ţigări, fiind prezentată declaraţie vamală doar pentru 4.920 pachete. Cele 241.080 pachete ţigări pentru care nu au putut fi prezentate documente de însoţire a mărfii, au fost ridicate în vederea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrarea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de acte nereale la autoritatea vamală.
Mii de migranți, salvați în misiunile internaționale
Garda de Coastă a avut o contribuţie activă şi constantă la toate activităţile organizate de către Agenţia FRONTEX, în urma cărora poliţiştii de frontieră au fost apreciaţi, ca de fiecare dată, pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă. Poliţia de Frontieră Română prin Garda de Coastă a participat cu două nave maritime de supraveghere, la Operaţiunea Comună „THEMIS”, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX.
Operaţiunea s-a desfăşurat în zona operaţională Calabria - Crotone, Italia, unde navele Poliţiei de Frontieră Române, au executat misiuni de patrulare, cercetare, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă din sudul Italiei, alături de forţele de poliţie şi de impunere a legii ale tuturor statelor membre U.E. participante la misiune. În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 2.192 migranţi, care se aflau în pericol pe ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi supraaglomerate, ce navigau în Marea Mediterană, li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă precum si hrană si apă şi care, ulterior, au fost predaţi autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice.
Pe durata operaţiunii, poliţiştii de frontieră români au executat 100 de misiuni, timp în care navele Gărzii de Coastă au efectuat peste 2.300 ore de patrulare.
Totodată, Poliţia de Frontieră Română prin Garda de Coastă a participat cu 40 poliţişti de frontieră în 34 activităţi operaţionale la frontierele terestre externe UE prin asigurarea controlului la frontierele terestre din Spania, Italia, Grecia, Bulgaria şi Albania, precum şi în cadrul Operaţiunilor Comune „THEMIS”, JO SERBIA 2021 şi JO NEPTUNE 2021 organizate de Agenţia Europeană FRONTEX.
Florentina BOZÎNTAN