Joi, 04 Iunie 2026

Găsită moartă pe câmp

de Carmen MOCANU Miercuri, 25 Noiembrie 2009 359 < 1 min citire
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța cercetează moartea unei femei, al cărei cadavru a fost descoperit, în urmă cu o zi, pe un câmp din apropierea comunei Independența, bătrâna fiind găsită dezbrăcată.
Cadavrul Ioanei Piciog, în vârstă de 81 de ani, a fost descoperit din întâmplare, luni dimineață, de către un cioban care își scosese animalele la păscut pe un teren viran de la marginea satului Olteni.
Bărbatul a anunțat Poliția, iar oamenii legii au stabilit că femeia dispăruse de acasă cu o zi în urmă. Aceasta locuia împreună cu fiul său, în comuna Măgura, iar dumi-nică mersese în vizită la fiica ei, în comuna învecinată, Dumbrăveni. Luni, plecase înapoi spre Măgura, dar nu a mai ajuns acasă, ea fiind găsită moartă, dezbrăcată și cu hainele așezate în apropiere.
Potrivit polițiștilor, pe corpul bătrânei, cunoscută cu afecțiuni psihice, nu există semne vizibile de violență, iar o cauză probabilă a morții ar putea fi hipotermia.
Cadavrul femeii a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.
Articolul anterior Album postum Laura Stoica
Articolul următor Cercetați după ce au emis file CEC, deși nu aveau bani în cont

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei