Polițiștii de la Serviciul de Poliție Transporturi Maritime în colaborare cu inspectori de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea au efectuat, luni, un control asupra mărfii existente într-un container, depozitat în rampă, în Portul Constanța Sud Agigea. Containerul conținea 902 colete, în care se aflau peste 4.000 de genți de voiaj și de umăr, 5.800 de țigarete nemarcate și 430 flacoane nutritive, toate provenind din China. Cu ocazia controlului, s-a constatat că în interior se aflau atât mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, cât și mărfuri nedeclarate organelor vamale, toate în valoare de piață de peste 3.000.000 euro.
- Publicitate -
Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală, efectuând cercetări pentru punere în circulație, fără drept, a unui produs contrafăcut.