Procurorii Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului Beitula Belgin, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Dobrogea" din Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.
- Publicitate -
Procurorii spun că inculpatul, în calitate de gestionar, nu a întocmit documente justificative pentru scăderea din gestiune a unor bunuri materiale și nu a efectuat punctajul lunar al fișelor de magazie cu evidența contabilă pentru stabilirea corectitudinii înregistrărilor cantitativ valorice. De asemenea, acesta nu a retras în gestiunea de casare piesele de schimb înlocuite și nu a întocmit actele de constatare pentru agregatele și piesele de schimb care au fost înlocuite la autovehicule.
Prejudiciul cauzat în acest mod Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Dobrogea" din Constanța este în valoare de 98542,06 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Militar București.