Un accident rutier grav s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, pe DN68, la limita dintre județele Hunedoara și Caraș Severin. Din primele informații de la fața locului, reiese că un microbuz care transporta mai multe persoane este implicat în tragedia produsă pe raza localității Zeicani. "Sunt nouă victime, rănite, dintre care una a fost încarcerată. La fața locului au ajuns cel puțin zece ambulanțe și mașini SMURD, atât din Hunedoara, cât și din Caraș – Severin", a delarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, citat de evz.ro
- Publicitate -
"Conducătorul unui autotren, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din jud. Timiș, care circula pe DN68, pe raza localității Zeicani (tronson de drum în lucru, semaforizat), din direcția Hațeg – Caransebeș, a intrat în impact frontal cu un microbuz care efectua o cursă regulată de persoane pe ruta Timișoara – Tg. Jiu. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului microbuzului și a 8 pasageri (cu vârste cuprinse între 19 și 64 de ani). Starea acestora urmează a fi evaluată din punct de vedere medical de echipajele de intervenție sosite la fața locului. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca, în urma cercetărilor efectuate, să fi stabilite circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul rutier este blocat pe durata intervenției", se arată în comunicatul IPJ Hunedoara, citat de evz.ro