Trei turiști au fost răniți, după ce șalupa în care se aflau a deviat de la traseul obișnuit și a intrat într-o salcie, în Delta Dunării. În apropierea localității Crișan, de pe brațul Sulina, o ambarcațiune cu 10 turiști la bord a intrat într-o salcie. Unul dintre turiști a fost grav rănit la cap și a fost preluat cu elicopterul SMURD și dus la un spital din Capitală, scrie adevărul.ro.
- Publicitate -
Alți doi pasageri au fost transferați la Spitalul Județean Constanța cu ambulanțele, pentru investigații, deoarece computerul tomograf de la Tulcea este defect. Turiștii mergeau de la Tulcea către Sulina cu o șalupă de transport pasageri, când, la un moment dat, conducătorul ambarcațiunii a deviat de la traseul obișnuit și a intrat într-o salcie.