Un bărbat a suferit mai multe traumatisme și a rămas încarcerat în mașina personală, în urma unui accident de circulație care a avut loc vineri după-amiază pe DN 76 Deva-Brad, în localitatea Vălișoara.
- Publicitate -
"Pompierii Detașamentului Deva, specializați în descarcerare, prim ajutor și stingere au intervenit pentru salvarea unui bărbat implicat într-un accident rutier pe DN 76, în localitatea Vălișoara. Bărbatul a fost stabilizat în timp ce echipa de descarcerare făcea eforturi pentru deblocarea rănitului din autoturism", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.
Victima accidentului a fost transportată cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean din Deva.
Circulația pe ruta Deva-Brad se desfășoară pe un sens până la finalizarea măsurătorilor de la fața locului și degajarea carosabilului, scrie Agerpres.