Joi, 04 Iunie 2026

Grav accident rutier, pe "Drumul morții"

de Sorin HULUBEI Joi, 29 Decembrie 2016 717 < 1 min citire
Grav accident rutier, pe "Drumul morții"
O familie din localitatea constănțeană Plopeni este în doliu, după un tragic accident rutier, în a treia zi de Crăciun. O tânără, în vârstă de 20 de ani, care conducea un autoturism marca Honda Civic, în care se mai aflau părinții săi, s-a răsturnat cu mașina pe DN 2A. Accidentul a avut loc între Horia și Hanul Morilor, ieri seară.
Fără experiență la volan, Lăcrămioara Vasile nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a scăpat mașina de sub control și s-a răsturnat într-un canal pluvial. Tânăra, alături de tatăl ei, pasager dreapta față, au fost răniți ușor. Nu de același noroc a beneficiat și mama fetei, Viorica Vasile, care se afla pe bancheta din spate și care nu a avut nicio șansă de supraviețuire, decedând pe loc.
Pompierii au scos trupul neînsuflețit al femeii dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, iar oamenii legii au deschis un dosar penal și au pornit cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Incredibil este faptul că, în luna octombrie, cumnata Vioricăi Vasile a murit tot într-un accident rutier, fiind lovită de o mașină. 
Taguri
Articolul anterior Divorțul "la distanță". Avocații rezolvă totul
Articolul următor Bătălie pe gradația de merit. "Școala nu mai oferă perspectiva unui trai mai bun!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei