Drumarii au anunțat că vor mai închide podul în alte patru zile până la sfârșitul lunii, dar nu știu încă datele exacte. Totul depinde de condițiile meteo.
- Publicitate -
Compania Națională de Auto-străzi și Drumuri Naționale din România anunță participanții la trafic că astăzi, în intervalul orar 9,00 și 16,00, circulația rutieră pe DN 39, la poziția kilometrică 8+988 - Pod Agigea este închisă. "Menționăm că, până la sfârșitul lunii octombrie, traficul rutier va mai fi închis patru zile, în același interval orar. Administratorul drumului va comunica, în timp util, zilele în care traficul va fi închis pe acest sector de drum. Închiderea circulației este necesară pentru executarea lucrărilor de punere în siguranță a podului situat la poziția kilometrică precizată", se arată în comunicatul transmis de reprezentanții CNADR.
Variante ocolitoare
Sunt afectate persoanele din sudul județului care lucrează în municipiul Constanța, dar și elevii care învață la școlile din reședința de județ. Astfel, astăzi, cei care au nevoie să ajungă din Constanța în sudul litoralului și retur, au la dispoziție variantele ocolitoare, transmise de CNADR:
Pentru relația București - Port Constanța Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia și retur, traseul de ocolire va fi: A2 (București - Constanța - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) și retur;
Pentru relația Hârșova (DN 2A) - Tulcea (DN 22) - Pod Constanța Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia și retur, traseul de ocolire va fi: A4 (Nod rutier Ovidiu - Nod rutier A4 cu A2) - A2 (nod rutier A4 cu A2 - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) și retur.
O altă posibilitate este călătoria cu trenul; potrivit reprezentanților CFR Constanța, pe relația Mangalia - Constanța și retur există trenuri din două în două ore, prima plecare fiind la ora 5.20, iar ultima la 19.20. Serviciul Poliției Rutiere Constanța îi îndeamnă pe conducătorii auto să respecte restricția de circulația și semnalizarea rutieră temporară, cu mențiunea că astăzi un echipaj rutier se va afla toată ziua în zona Podului Agigea.
De ce nu se poate anunța din timp când se va mai închide podul
Am încercat să obținem de la reprezentanții CNADR informații privind celelalte patru zile în care Podul Agigea va fi închis, în vederea unei corecte informări a cititorilor noștri. "Nu pot fi anunțate zilele în care Podul Agigea va fi închis decât cu 24 de ore înainte. Întrucât lucrările se fac cu niște macarale foarte înalte, trebuie să se țină cont de condițiile tehnice, de la sol, dar și de condițiile meteo. Dacă anunțăm că în 48 de ore închidem podul, dar a doua zi, din cauza vântului puternic, anulăm, nu facem decât să alertăm în van populația", a afirmat Marin Dima, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. Drept pentru care, s-a stabilit ca anunțul să fie făcut cu o zi înainte, în ciuda disconfortului creat. În plus, a afirmat acesta, "toate primăriile și agenții economici au fost anunțați și se așteptau la această măsură. Este, totuși, o lucrare foarte importantă", a încheiat directorul instituției regionale.
De menționat că, inițial, se decisese ca podul să fie închis în perioada 23 - 26 octombrie, dar ulterior, tocmai din cauza condițiilor meteo s-a revenit asupra deciziei.
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33 și 021/9360 sau pot fi găsite pe pagina web www. cnadnr.ro.