Duminică, 07 Iunie 2026

Horaţiu Potra: “Nu am discutat cu domnul Călin Georgescu, am discutat cu securitatea domnului Călin Georgescu”

de Oana CHIRANA Vineri, 13 Decembrie 2024 161 1 min citire
Horaţiu Potra: “Nu am discutat cu domnul Călin Georgescu, am discutat cu securitatea domnului Călin Georgescu”
Horaţiu Potra a declarat, vineri, la ieşirea din sediul Tribunalului Prahova, că nu a discutat cu fostul candidat independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, ci "cu securitatea" acestuia.
"Nu am discutat cu domnul Călin Georgescu, am discutat cu securitatea domnului Călin Georgescu", a spus Potra, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor.
De asemenea, el a răspuns că nu îi asigură paza lui Călin Georgescu.
Tribunalul Prahova a rămas, vineri după-amiază, în pronunţare în dosarul în care se judecă contestaţia procurorilor şi a inculpaţilor faţă de măsura controlului judiciar dispusă de instanţa de fond.
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, de Judecătoria Ploieşti în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova, relatează Agerpres.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Judecătoriei Ploieşti le-au impus celor doi inculpaţi mai multe obligaţii, între care aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.
De asemenea, cei doi sunt obligaţi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme şi să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă.
Taguri
Articolul anterior Aleșii locali, în ședință ordinară. Se aleg cei doi viceprimari ai municipiului Constanța
Articolul următor Rețeta atractivității în preajma sărbătorilor a proiectelor mixte IULIUS

Comentează știrea

Eori
15 decembrie 2024

LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU. CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL. Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine: https://youtu.be/bL1R1-GZkUw?si=HvhoqwhxqqQ5Mxoa https://youtu.be/mRYzekM6yfA?si=HzVRVpF7NXSdEk35 Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei