Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Hoț din buzunare prins de un polițist aflat în timpul liber

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 18 Decembrie 2013 147 < 1 min citire
Hoț din buzunare prins de un polițist aflat în timpul liber
Un hoț din buzunare a fost reținut, ieri după-amiază, după ce a fost prins în flagrant în fața supermarketului Kaufland, de un polițist aflat în timpul liber. 
Potrivit oamenilor legii, Vasile Dincă, de 38 de ani, pusese ochii pe o femeie și a încercat să-i fure telefoanele mobile din buzunar. A avut însă ghinionul ca în zonă să se afle un polițist de la Compartimentul de Furturi din Buzunare din cadrul Poliției municipiului Constanța, aflat în timpul liber.
"Aproape intrasem în magazin, când am auzit o femeie țipând. M-am întors și l-am observat pe suspect, pe care-l cunoșteam, căci a mai înfăptuit astfel de fapte, și l-am imobilizat cu agentul de pază al supermarketului", ne-a spus agentul șef principal Cătălin Ologu, polițistul care l-a prins pe hoț. 
Suspectul a fost reținut, iar în această dimineață a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, iar procurorii au dispus să fie cercetat în libertate, dar cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
Taguri
Articolul anterior Ce s-a stabilit în ședința de la Prefectura Constanța
Articolul următor Serena Williams și Novak Djokovic, cei mai buni jucători ai lumii în 2013

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei