Polițiștii din Timișoara caută un bărbat suspectat de mai multe furturi, care a fugit după ce a fost încătușat, fiind ajutat de mai multe persoane. Într-una dintre locațiile unde se credea că s-au ascuns suspecții, agenții au descoperit un pistol cu gloanțe de cauciuc.
- Publicitate -
Polițiștii Secției 1 Timișoara au încercat să oprească în trafic un autoturism, existând informații că în interiorul acestuia se află un bărbat, suspectat de comiterea mai multor furturi, pe numele căruia era emis un mandat de aducere.
Șoferul nu a oprit însă la semnalele agenților, iar poliștii l-au urmărit.
"La un moment dat șoferul a pierdut controlul autoturismului, acroșând trei autoturisme parcate. În momentul încătușarii bărbatului pe numele căruia era emis mandatul de aducere, alte persoane au intervenit pentru a-l ajuta, reușind să-i asigure scăparea, iar un polițist a fost lovit", anunță polișiștii, potrivit news.ro.
Potivit acestora, suspecții s-ar fi ascuns într-un imobil, unde, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat un pistol cu gloanțe de cauciuc, însă cei în cauza nu au fost depistați.
La activități a fost solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar operațiunea de căutare este continuată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, scrie romaniatv.net