Un grup de indivizi care se ocupau cu furtul de motorină din portul Constanța, mai exact din incinta Depozitului 4 Sud Oil Terminal, au fost prinși de polițiștii de la Trans-porturi Constanța. Oamenii legii i-au urmărit pe aceștia timp de câteva zile, după care au cerut ajutorul societății păgubite pentru a-i sprijini în prinderea acestora.
- Publicitate -
"Am introdus câțiva polițiști în incinta Oil Terminal și, noaptea, când indivizii au acționat, i-au capturat. Din cercetări, s-a stabilit că cei șase bărbați au intrat în curtea societății, cel mai probabil cu complicitatea agen-ților de pază, au umplut mai multe bidoane cu motorină, pe care le-au așezat pe biciclete și s-au deplasat până la gardul împrejmuitor. Acolo, indivizii au aruncat bidoanele peste gard, undeva în zona fostei sere de la Chimpex, de unde erau preluate de unul dintre hoți, care le încărca într-o dubiță cu număr de înmatriculare de Bulgaria, parcată în fața magazinului Real", a declarat, ieri, comisarul șef Traian Burețea, șeful Biroului Investigații Criminale din ca-drul Poliției Transporturi Constanța.
Dumitru Bârgovanu, de 37 de ani, Florin Bucătaru, de 28 de ani, Ionel Adrian Rizea, de 37 de ani, Marin Mitu, de 39 de ani, Florin Ștefan Năstasă, de 28 de ani și Cristinel Durlan, de 36 de ani, nu au recunoscut, prima dată, că au furat motorina, însă, ulterior, ei au povestit cum au comis fapta.
Polițiștii au aflat astfel că dubița cu care erau transportate bidoanele cu cei aproximativ 750 de litri de moto-rină furată îi aparține lui Bârgovanu, asupra căruia polițiștii au găsit și suma de 1.350 de lei. Suspectul este crescător de animale, iar ceilalți cinci bărbați sunt angajații lui. Ei au spus în cele din urmă polițiștilor că "patronul" i-a urcat în mașină și le-a spus ce au de făcut. Mai mult, ei au povestit și că șeful lor a intrat în interiorul societății după ce a vorbit cu unul dintre agenții de pază.
Polițiștii spun că în momentul în care l-au somat pe Florin Bucătaru să stea pe loc, acesta a opus rezistență și l-a lovit pe omul legii cu capul în gură. "Suspecții au plănuit furtul cu mult timp înainte deoarece am găsit bicicletele ascunse într-o groapă în apropierea Oil Terminal, acoperite cu crengi", a mai declarat comisarul șef Traian Burețea.
Polițiștii de la Transporturi continuă cercetările, pentru identificarea tuturor persoanelor, existând suspiciunea ca în "afacere" să fie implicați și angajați ai Oil Terminal.
Cele șase persoane depistate sunt cercetate, în stare de libertate, pentru furt calificat.