În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1,55, dispeceratul Zip Escort a primit o alarmă de la unul din obiectivele monitorizate, situat în zona Dacia a municipiului Constanța. Era vorba despre un magazin de decorațiuni interioare, care fusese spart de hoți.
- Publicitate -
"Echipajul de intervenție Zip Escort a ajuns la obiectivul monitorizat într-un minut și 30 de secunde, conform timpilor înregistrați în dispe-cerat și constatând că ușa de la in-trare era larg deschisă, cu urme de intrare prin efracție", a precizat Elena Adina Lepădatu, director de marketing Zip Escort.
Ulterior, în prezența proprietarului magazinului, echipajul de intervenție al Zip Escort și polițiștii Secției 2 au verificat magazinul și au constatat că s-a furat o plasmă, estimată la 1.500 de lei. Plasma a fost recuperată, însă, de a doua echipă de intervenție Zip Escort, care verifica zona.
"A doua echipă de intervenție Zip Escort, odată ajunsă la obiectiv, a început să facă cercetări în perimetru, pentru prinderea infractorilor, conform procedurilor interne ale firmei. Astfel, cel de-al doilea echipaj de intervenție l-a prins pe unul dintre indivizii care intraseră prin efracție în obiectivul monitorizat, iar o patrulă de jandarmi din zonă l-a prins pe cel de-al doilea", au mai precizat reprezentanții Zip Escort.
Bunul furat a fost înapoiat proprietarului magazinului, iar suspecții au ajuns în atenția polițiștilor Secției 2, pe numele lor fiind întocmite dosare penale pentru furt calificat.