Un tânăr a fost prins de polițiști în timp ce încărca într-un tir 15 tone de fier vechi care provenea de la sistemul de irigații din satul Petroșani (comuna Deleni).
- Publicitate -
Oamenii legii spun că sistemul de irigații era în conservare iar hoții au început să-l taie bucată cu bucată. Polițiștii au intrat pe fir în momentul în care l-au prins pe Daniel Dogaru, de 33 de ani, din comuna Deleni, în timp ce transporta fierul cu tractorul la sediul unei societăți. Din cercetări a reieșit că toate componentele furate urmau să fie încărcate într-un autotren cu care urma să fie transportată întreaga cantitate de fier furată pentru a fi vândută ulterior. Din cercetări a reieșit că Daniel Dogaru "lucra" împreună cu alți cinci indivizi care s-au făcut nevăzuți în momentul în care au aflat că oamenii legii sunt pe urmele lor.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 50.000 de lei. Pentru moment, singurul care a căzut în plasa polițiștilor este Daniel Dogaru, el fiind cercetat pentru furt calificat. Cu toate acestea, oamenii legii continuă cercetările pentru prinderea tuturor autorilor.