Polițiștii din Eforie au fost sesizați de un localnic cum că persoane necunoscute i-au sustras un aparat de sudură din locuința situată pe strada Republicii. Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că suspecți de comiterea faptei sunt trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani. Indivizii au fost prinși la scurt timp de la sesizare.
- Publicitate -
Cei trei au fost reținuți pe bază de ordonanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Ancheta a evidențiat că, în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, cei trei au escaladat gardul unei proprietăți, au forțat ușa garajului și o fereastră a locuinței, dar locatarul s-a trezit, iar suspecții au fugit. Au pătruns, ulterior, într-o altă curte, unde au găsit poarta deschisă, au forțat garajul și au furat aparatul de sudură estimat la 500 de lei.
Suspecții au fost reținuți.