Polițiștii cercetează, în libertate, trei indivizi care au furat din supermarketurile din municipiul Constanța. Un tânăr de 19 ani a fost prins în timp ce fura o consolă Sony, estimată la 400 de lei, din hipermarketul Real. El este anchetat pentru furt calificat. Din magazinul Orange, din incinta City Park Mall, un adolescent de 16 ani a sustras, duminică seara, în jurul orei 21,30, un Galaxy S4, estimat la 2.800 de lei. A fost prins, însă, de agenții de pază, și dat pe mână polițiștilor de la Secția 2. De asemenea, aceeași secție de poliție cercetează furtul unei curele de piele, dintr-un magazin din incinta Maritimo. Bunul furat a fost estimat la 400 de lei, iar cel care l-a furat, un individ de 28 de ani, este cercetat pentru furt calificat.
- Publicitate -