Nici măcar gratiile nu-i mai împiedică pe hoți să fure din locuințe! Drept dovadă, în ultima perioadă, în municipiul Constanța au avut loc mai multe spargeri de locuințe în care hoții au acționat scoțând din perete gratiile montate la ferestre. Principala recomandare pe care o făceau polițiștii constănțenilor, de ani buni, când venea vorba de prevenirea furturilor de locuințe era să-și monteze gratii la ferestre, mai ales dacă locuiau la parter sau la primul etaj. Recomandarea este depășită, după cum au demonstrat mai multe spargeri comise în ultima săptămână, căci hoții au început să "țin-tească" și apartamentele de la parter, cu gratii la ferestre. "Dacă gratiile nu sunt înfipte bine în perete, hoții le forțează și le scot", ne-au spus polițiștii constănțeni. Ultima spargere în care a fost vizat un apartament care era prevăzut cu gratii a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Casei de Cultură. Hoții au smuls gratiile și au pătruns în apartament, unde, profitând de faptul că proprietarii lipseau de acasă, au răvășit tot și au furat 2.000 de lei. În aceeași noapte, o altă locuință a fost spartă pe strada Dragoslavele, în zona Delfinariu. În acest caz, hoții au escaladat gardul gospodăriei, au forțat fereastra din PVC, iar din interior au sustras un laptop. În ambele cazuri, polițiștii au demarat anchete pentru prinderea suspecților.
- Publicitate -
Unul dintre hoții din locuințe care acționa în municipiul Constanța a ajuns după gratii, în sfârșitul de săptămână care s-a încheiat. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Geilan Amiș este acuzat că, la începutul lunii septembrie, mai precis pe 7 septembrie, undeva între orele 17,00 și 19,00, a forțat fereastra PVC a unei locuințe de pe strada Ion Adam, zona Piața Chiliei, iar din interior a furat un telefon mobil marca Nokia, 1.000 de lei, 150 de euro și mai multe bijuterii din aur. În total, prejudiciul a fost estimat la aproximativ 10.000 de lei. La sfârșitul săptămânii trecute, sus-pectul a fost prins de oamenii legii și dus în fața magistraților, care au dispus ares-tarea lui preventivă pentru 30 de zile.