Hoțul care a plecat cu bijuterii de mii de lei a ajuns după gratii

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 06 Februarie 2012 330
Magistrații Judecătoriei Mangalia au dispus arestarea preventivă a unui tânăr de 24 de ani, din Mangalia, suspectat că a jefuit o locuință și a furat o mică avere. Suspectul a fost găsit întâmplător, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei acțiuni privind prevenirea și combaterea infracțiunilor, desfășurată de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale. În urma investigațiilor efectuate (printre care și compararea amprentelor suspectului cu cele găsite la diverse spargeri și păstrate în baza de date a Poliției), anchetatorii au stabilit că Erdivan M. a pătruns, în urmă cu aproximativ jumătate de an, mai precis în noaptea de 20 spre 21 august 2011, într-o locuință din municipiul Constanța, de unde a furat mai multe bijuterii de aur și ceasuri, a căror valoare totală a fost estimată la aproximativ 7.000 de lei. Suspectul este în prezent arestat preventiv, iar polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei