Vineri, 05 Iunie 2026

Iată cine sunt bobocii de la Jandarmeria Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 10 Iulie 2013 695 < 1 min citire
Luni, 08 iulie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a avut loc ceremonia de numire în funcție a opt subofițeri din promoția 2013 a școlilor militare de subofițeri Drăgășani și Fălticeni. Ei au fost prezentați personalului unității, iar apoi au fost incluși într-un program de șapte zile, cu activități de aprofundare a cunoștințelor teoretice și de perfecționare a deprinderilor practice referitoare la misiuni de asigurare a ordinii publice, de pază și protecție instituțională, transport de bunuri și valori dar și modul de comunicare în relația cu cetățenii pe timpul misiunilor.
După această primă perioadă, aceștia vor fi repartizați la subunitatea mobilă dar și la subunitățiile operative din  Mangalia, Cernavodă și Neptun. Aici vor urma o perioadă de șase luni de tutelă profesională și vor fi evaluați de specialiștii Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. Cei opt subofițeri sunt sg. maj. Marius Salomiea, sg.maj. Daniel Ortopan, sg.maj. Cosmin Niculescu, sg. maj. Dan Adrian Caburgan, sg. maj. Marian Cristian Bîrsan, sg. maj. Andrei George Neagu, sg. maj. Florin Creangă și g. maj. Ionuț Gorțan.
Taguri
Articolul anterior De-a v-ați ascunselea, cu jandarmii
Articolul următor A râs cu lacrimi când a văzut ce a scris polițistul pe procesul verbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei