Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră traficul rutier începe deja să se intensifice pe principalele drumuri naționale.
- Publicitate -
Având în vedere că mai ales la sfârșit de săptămână apar probleme semnificative de fluență a circulației în zona orașului Cernavodă (pe unde se deviază traficul de pe DN22C, care este închis pentru lucrări între kilometrii 0 și 4+100 m), polițiștii recomandă șoferilor să folosească rutele ocolitoare prin Hârșova – DN2A sau prin Ostrov – DN3 (unde se traversează Dunărea cu bacul).