O profesoară de la Școala "Marin Sorescu" din cartierul constănțean Palas a avut parte de un "cadou" neașteptat din partea unui elev pe care l-a lăsat corigent: i-a fost vandalizată mașina!
- Publicitate -
Polițiștii Secției 4 Constanța au fost sesizați de Georgiana Crina D., de 35 de ani, profesoară în cadrul instituției de învățământ menționate cum că, ieri, când a ieșit din școală, și-a găsit mașina – marca Opel – pe care o lăsase parcată pe strada Mihu Copilu, în apropierea școlii, cu geamul lateral stânga spart, parbrizul distrus iar caroseria zgâriată. Nu i-a fost greu să bănuiască cine ar fi putut fi autorul: un elev pe care în aceeași zi, îl lăsase corigent și care o amenințase.
Potrivit oamenilor legii, minorul în vârstă de 13 ani a fost audiat, și-a recunoscut fapta și s-a justificat spunând că era supărat pentru că a rămas repetent. Având în vedere că are sub 14 ani, minorul nu va răspunde penal pentru faptele sale. În schimb, profesoara păgubită poate solicita recuperarea pagubei create - care se ridică la peste 1.500 de lei - de la familia minorului.