Ignoranța l-a băgat în spital

de Andra RAFTU Sâmbătă, 27 Iunie 2015 142
A decis să traverse strada la întâmplare, însă a realizat imediat că a fost cea mai proastă decizie luată, deoarece după câțiva pași a fost lovit de o mașină. Este pățania unui bătrân de 88 de ani, care a ajuns pe patul de spital. Accidentul rutier s-a petrecut, ieri dimineață, în jurul orei 09.00, pe Drumul Național 2A. 

Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 32 de ani se deplasa cu o autoutilitară, dinspre Constanța către Hârșova. În localitatea Dorobanțu, șoferul a lovit un pieton, spun oamenii legii, care a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului, victima de 88 de ani, a suferit leziuni ușoare. La fața locului s-au deplasat polițiștii și cadrele medicale, iar octogenarul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, polițiștii stabilind că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Agenții Serviciului Poliției Rutiere au deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei