IGPR: Percheziţii de amploare la funcţionari bănuiţi de obţinerea a două milioane de euro cu cazarea ucrainenilor

de Alina DRACOPOL Vineri, 31 Martie 2023 396
Poliţiştii din Maramureş efectuează, vineri, peste 200 de percheziţii într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind vizaţi funcţionari care ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro din cazarea cetăţenilor ucraineni refugiaţi.
"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, Poliţiei de Frontieră şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziţii domiciliare şi 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri, AGERPRES.
Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.
Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, Serviciului Criminalistic Maramureş şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei