Marți, 09 Iunie 2026

"Îmi aduc aminte doar că am fost scos și dus în ambulanță". Ce spune șoferul de TIR după haosul provocat în Constanța

de Andreea CARAUA Marţi, 09 Iunie 2026 363 1 min citire
"Îmi aduc aminte doar că am fost scos și dus în ambulanță". Ce spune șoferul de TIR după haosul provocat în Constanța
UPDATE
Șoferul susține că nu consumase alcool sau droguri și afirmă că i s-a făcut rău în timpul cursei, motiv pentru care nu a mai putut controla vehiculul. „Nu am băut, nu sunt drogat. Nu am făcut nimic intenționat. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat", a declarat acesta, confirmând indirect ipoteza unui posibil șoc glicemic avansată de patronul său și de medici.
Întrebat cum a ajuns să circule cu TIR-ul pe străzi interzise traficului greu și să lovească mai multe autoturisme, bărbatul a spus că nu își amintește aproape nimic din acele momente. „Nu știu ce s-a întâmplat”, a afirmat șoferul, precizând că ultima amintire clară este descărcarea mărfii la Murfatlar.
Acesta susține că și-a revenit abia după intervenția autorităților, când a fost scos din cabină și transportat cu ambulanța. De asemenea, a declarat că nu a mai trecut niciodată printr-o situație similară în cei 16 ani de când conduce TIR-uri.
Șoferul de TIR implicat într-un eveniment rutier petrecut în municipiul Constanța a fost dus la audieri la Poliția Rutieră, după ce ansamblul de vehicule pe care îl conducea ar fi parcurs mai multe artere ale orașului, provocând distrugeri și intrând în coliziune cu mai multe autoturisme.
Potrivit autorităților, în data de 08.06.2026, în jurul orei 18:30, capul tractor cu semiremorcă a părăsit partea carosabilă, a ajuns pe spațiul verde, a rupt un stâlp de iluminat și s-a oprit într-un copac. Anterior, vehiculul ar fi fost implicat într-o coliziune cu mai multe mașini, pe un traseu extins prin oraș, fără a opri la solicitările martorilor.
Polițiștii locali au încercat să comunice cu șoferul de TIR, însă acesta ar fi refuzat cooperarea, fiind necesară intervenția forțelor de ordine și folosirea mijloacelor din dotare pentru imobilizare.
Cazul este în continuare investigat de autorități.
Taguri
Articolul anterior Primăria Ovidiu introduce servicii online pentru contribuabili, prin platforma Avansis.Online
Articolul următor Gabi Balint: „Hagi trebuie să ne schimbe mentalitatea de fricoși”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei