Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, punerea în circulație a unui vehicul cu numerele false de înmatriculare și conducere sub influența alcoolului, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat cercetat pentru comiterea faptelor.
- Publicitate -
Astfel, la data de 6 iulie, în jurul orei 00:30, oamenii legii au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, pe strada Trandafirului din localitatea Rasova.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date a reieșit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Vineri, acesta a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.