Premierul interimar Ilie Bolojan a primit-o vineri, la Palatul Victoria, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită de stat de trei zile în țara noastră.
- Publicitate -
El a anunțat, după întâlnire, că România și India își propun să dubleze schimburile comerciale, să atragă mai multe investiții și să ridice relația bilaterală la nivel de Parteneriat Strategic până în 2028. Cei doi oficiali au discutat și despre cooperarea în energie, industria de apărare, tehnologie, industria farmaceutică și infrastructură.
„India este al treilea partener comercial al României în regiunea Indo-Pacific, iar schimburile comerciale dintre țările noastre au ajuns anul trecut la aproape 1,3 miliarde de dolari. Potențialul este însă mult mai mare. Am discutat despre extinderea cooperării în domenii precum energia, industria de apărare, tehnologia, industria farmaceutică și producția de îngrășăminte. Ne propunem să dublăm volumul schimburilor comerciale, să atragem mai multe investiții și să continuăm demersurile pentru ridicarea relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic în 2028, când România și India vor marca 80 de ani de relații diplomatice", a transmis Ilie Bolojan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul a precizat că echipele guvernamentale din cele două țări au convenit să accelereze implementarea proiectelor aflate deja în lucru și să identifice noi oportunități de cooperare, astfel încât obiectivele stabilite să se transforme în rezultate concrete pentru economiile celor două state. Unul dintre subiectele importante abordate în cadrul discuțiilor a fost dezvoltarea conectivității dintre România și India.
„Portul Constanța poate deveni un punct de acces important pentru mărfurile indiene către piața europeană și un element-cheie al Coridorului Economic India–Orientul Mijlociu–Europa (IMEC). Am discutat și despre îmbunătățirea conectivității aeriene dintre cele două țări, în funcție de interesul operatorilor și al mediului de afaceri, pentru a sprijini comerțul, investițiile, turismul și contactele directe dintre cetățeni. Am subliniat, de asemenea, importanța cooperării în educație, cultură, cercetare și inovare, domenii care contribuie la consolidarea relației dintre România și India", a mai transmis premierul.
Potrivit acestuia, Forumul Economic România-India, organizat vineri, reprezintă o oportunitate pentru companiile din cele două țări de a transforma dialogul politic în investiții, parteneriate și proiecte concrete.