Polițiștii din localitatea Eforie sunt pe urmele a doi bărbați care s-au luat la ceartă în trafic cu un tânăr asupra căruia au tras șapte focuri de armă.
- Publicitate -
Joi seară, în jurul orei 23,00, două autoturisme se deplasau dinspre Agigea spre Eforie, moment în care una dintre mașini a tamponat-o ușor pe cealaltă. Unul dintre tineri s-a dat jos și a început să-l înjure pe șoferul neatent, în ajutorul căruia a sărit și pasagerul din dreapta. Fără să stea prea mult pe gânduri, unul dintre tineri a scos un pistol încărcat cu șapte bile de cauciuc și le-a tras spre cel cu care se certa, după care a fugit împreună cu prietenul său. Din fericire, numai două dintre acestea l-au nimerit pe bărbat. El a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a fost împușcat în brațul drept și în spate. Purtătorul de cuvânt al SCJU Constanța, medicul Florian Stoian, a declarat că pacientul a primit îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat, el plecând acasă. Polițiștii din Eforie i-au identificat deja pe tinerii agresori și speră să-i prindă în scurt timp. Pe de altă parte, oamenii legii susțin că agresorii nu dețin permis de port armă.