Duminică, 07 Iunie 2026

Incendiu de apartament în municipiul Constanța. Trei autospeciale de stingere au intervenit la fața locului

de Andreea CARAUA Luni, 17 Noiembrie 2025 984 29 sec citire
Incendiu de apartament în municipiul Constanța. Trei autospeciale de stingere au intervenit la fața locului
Pompierii constănțeni, în alertă. Mai multe echipaje de intervenție au fost disponibilizate pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament din municipiul Constanța, pe strada Badea Cârțan, numărul nouă.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, ASIIA, o echipă de descarcerare și o ambulanță SMURD de tip B2.
Flăcările au fost localizate la nivelul balconului.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au transmis că două persoane au fost evacuate din bloc și alte șase s-au autoevacuat. Nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompierii constănțeni.
Taguri
Articolul anterior Primăria Ovidiu a finalizat lucrările privind eficiența energetică a Centrului Cultural „Elena Roizen”
Articolul următor Alexandru Rogobete: "Raportarea infecţiilor nosocomiale este un act care poate fi debirocratizat masiv"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei