Joi, 04 Iunie 2026

INCENDIU DEVASTATOR. O persoană a murit intoxicată cu monoxid de carbon

de Cuget Liber Joi, 20 Aprilie 2017 174 < 1 min citire
INCENDIU DEVASTATOR. O persoană a murit intoxicată cu monoxid de carbon
O femeie a murit intoxicată cu monoxid de carbon, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe sociale, potrivit Romania TV
Pompierii din cadrul Detașamentului Petroșani au evacuat, miercuri după-amiază, cinci adulți și cinci copii dintr-un bloc de locuințe sociale din municipiul Vulcan, după ce într-unul din apartamente a izbucnit un incendiu.
De asemenea, mai multe persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.
O femeie în vârstă de 67 de ani a fost găsită fără suflare, iar medicii nu au reușit să o resusciteze.
"Victima are 67 de ani și a fost găsită într-o cameră alăturată apartamentului ei, în baia comună, fără cunoștință, cel mai probabil intoxicată cu monoxid de carbon", a declarat adjunctul comandantului Detașamentului de Pompieri Petroșani, Cristian Baleia.
Potrivit acestuia, se pare că femeia a încercat să se salveze, dar din cauza fumului nu a putut ajunge decât până la baie.
"Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un reșou electric", a afirmat Baleia.
Incendiul s-a produs într-o fostă unitate militară amenajată de Primăria Vulcan sub formă de locuințe sociale, iar în bloc locuiesc 54 de persoane.
Taguri
Articolul anterior CS Phoenix a premiat câștigătorii Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - Gimnaziada la baschet
Articolul următor ACCIDENT FEROVIAR / Mecanicii care au murit erau băuți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei