Un incendiu a izbucnit joi seară la un tablou electric amplasat pe casa scării unui bloc din Constanța, pe strada Dezrobirii nr. 112, bloc IS6, scara B.
- Publicitate -
La fața locului a intervenit prompt un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Palas, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS). Intervenția rapidă a acestora a limitat extinderea focului, care risca să afecteze instalațiile electrice și locuințele din imobil.
De asemenea, a fost anunțat dispeceratul ENEL, pentru întreruperea alimentării cu energie electrică și verificarea siguranței rețelei.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.