Duminică, 07 Iunie 2026

Incendiu pus de o femeie geloasă, stins de primarul din Mihai Viteazu

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 26 Octombrie 2012 245 1 min citire
Incendiu pus de  o femeie geloasă, stins de primarul din Mihai Viteazu
Primarul din Mihai Viteazu, Gheor-ghe Grameni, și încă patru tractoriști s-au luptat câteva ore bune, în noaptea de miercuri spre joi, să stingă un incendiu. "Focul a fost pus undeva după înserat, în curtea unui localnic, Florian Udrea. Bărbatul acesta are o amantă, Ileana Preda, nevasta unui vecin din zonă. Cei doi amanți au băut până nu au mai putut și s-au luat la ceartă, iar ea, supărată, a dat foc căpiței cu fân pe care bărbatul o strânsese pentru animale", a afirmat primarul cu privire la împrejurările în care a izbucnit incendiul.
Flăcările s-au extins cu repeziciune, iar vecinii au sunat la Serviciul 112 pentru a cere sprijinul pompierilor.
"Am fost anunțați și noi și am plecat cu patru tractoriști, cu o vidanjă a pri-măriei, pe care o ținem în permanență încărcată cu apă. Am sunat și la In-spectoratul pentru Situații de Urgență să nu mai vină, pentru că ne des-curcam noi să stingem", a continuat primarul.
Aproape trei ore s-au luptat localnicii cu flăcările ce amenințau să se extindă și la casa din apropiere. În acest timp, piromana supărată, Ileana Preda, țipa din toți rărunchii la vecini: "Ce vă doare pe voi? Eu am dat foc, eu răspund!". Și într-adevăr, va răspunde, pe numele ei fiind întocmit un dosar penal.
Taguri
Articolul anterior Blestemele unei familii constănțene: crime și o boală rară
Articolul următor Autoturisme de lux furate din Spania și Italia, descoperite de Garda de Coastă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei