Un incendiu a izbucnit vineri într-un corp de clădire aflat în renovare al Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, provocând degajări mari de fum și mobilizarea rapidă a mai multor echipaje de pompieri.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, la fața locului au intervenit de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime și 16 pompieri.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-o magazie situată la parterul clădirii, iar fumul s-a extins rapid în interiorul imobilului. Patru muncitori s-au autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul și continuă intervenția pentru stingerea completă a focului și evacuarea fumului din clădire. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită, conform News.ro.