Vineri, 05 Iunie 2026

Începe admiterea în Baroul Constanța

de Betty FRIPIS Luni, 26 Noiembrie 2007 1031 < 1 min citire
57 de candidați participă, începând de astăzi, la concursul de admitere în profesia de avocat în Baroul Constanța, sesiunea noiembrie 2007.
Potrivit decanului Baroului Constanța, avocat Ion Popescu, examenul de admitere începe pe 26 noiembrie cu prima probă, respectiv organizarea și exercitarea profesiei. Aceasta va fi urmată de testarea la drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal. Examinarea candidaților la cele cinci discipline de examen se va efectua prin susținerea unei probe scrise la fiecare materie și se va încheia pe 30 noiembrie.
În scopul desfășurării examenului, s-a constituit Comisia de examen, numită prin Decizia Consiliului Baroului. Consiliul Baroului a numit câte doi examinatori pentru fiecare materie, din rândul avocaților cu experiență, reputație profesională și calificare universitară.
Președinte al comisiei de elaborare a subiectelor este prodecanul baroului, avocatul Apostol Armeanu.
Candidații care nu au obținut nota de promovare la una sau mai multe dintre materii, pot formula contestație în termen de 48 de ore (zile lucrătoare) pe care le vor depune la Comisie. Acestea vor fi soluționate în termen de trei zile de la înregistrare. În prezent, în Baroul Constanța sunt înscriși aproximativ 460 de avocați.
Articolul anterior CLASAMENT
Articolul următor Au preferat să voteze alții în locul lor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei