Închiși după ce au dus oameni la cerșit în Italia

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 25 Ianuarie 2015 208
Doi bărbați din Medgidia, acuzați că au dus mai multe persoane în străinătate, unde le-au obligat să cerșească, au ajuns după gratii. Chemal Ibram, de 54 de ani, împreună cu complicii săi, Murat Asan, de 40 de ani, Ibram Șaban, de 42 de ani, și Izeir Șaban, de 36 de ani, au convins mai mulți sărmani din Medgidia și din împrejurimi că îi pot ajuta să-și găsească locuri de muncă plătite onorabil, în Italia. Astfel că i-au dus peste hotare, însă odată ajunși în Milano, orașul de destinație, aceștia erau obligați să cerșească, iar dacă încercau să se opună, erau bătuți crunt. Faptele au fost comise între anii 2006 - 2007, iar anchetatorii au identificat cinci victime. La finalul cercetării judecătorești, magistrații i-au condamnat definitiv la închisoare pe suspecți: Murat Asan, la cinci ani de închisoare, Chemal Ibram și Ibram Șaban la câte patru ani de închisoare, iar Izeir Șaban la trei ani. 
Sâmbătă, polițiștii din Medgidia au dat de urma lui Chemal Ibram și a lui Izeir Șaban, pe care i-au transportat la Penitenciarul Poarta Albă, unde urmează să-și ispășească pedepsele pentru trafic de persoane.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei