Monica Georgeta Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, a fost amendată, astăzi, cu 5.000 de lei de procurori, după ce a refuzat să se prezinte pentru a i se preleva probe biologice în vederea unei noi expertize ADN, au informat, pentru Agerpres, oficiali ai DIICOT.
- Publicitate -
Potrivit acestora, urmează ca anchetatorii să se adreseze instanței pentru a obține un mandat de aducere pe numele mamei Luizei.
DIICOT a solicitat, miercuri, ajutorul Biroului Federal de Investigații (FBI) pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN) în cazul Luizei Melencu, dar și pentru a stabili profilul psihologic/comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.