Joi, 04 Iunie 2026

Înjunghiat de prietenul de pahar

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 326 1 min citire
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav. În sarcina lui s-a reținut faptul că, joi seară, în jurul orei 23,30, el s-a luat la ceartă și apoi la bătaie cu un vecin de-al său cu care se uitase la un meci de fotbal și cu care consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii de la Secția 3 Rurală Mangalia s-au deplasat în localitatea Limanu, unde i-au identificat pe Marian Vasioi, de 47 de ani, și Mihai Roșca, de 32 de ani, ambii din loalitate, care se aflau în stare de ebrietate, cel de-al doilea prezentând răni destul de grave. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Mangalia, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost operat. Medicii au declarat că rănile suferite de Roșca i-au pus viața în pericol.
În urma verificărilor efectuate de anchetatori, s-a stabilit că victima locuia cu chirie în locuința lui Vasioi. Conflictul dintre cei doi a fost spontan și a avut loc din cauza consumului excesiv de alcool, agresorul lovindu-l cu un cuțit, de trei ori, în zona toracelui, a feței și a brațului drept.
Procurorii au propus arestarea lui Roșca pentru o perioadă de 29 de zile. De precizat că Roșca a mai suferit o condamnare pentru tentativă de omor calificat, comisă împotriva propriului frate, ceea ce va atrage, în acest nou dosar, o pedeapsă mai mare.
Articolul anterior Tânără de 26 de ani, dispărută de acasă
Articolul următor Cât stai după gratii dacă încerci să mituiești un polițist

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei