Astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au propus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a lui Gheorghe Viziru, de 56 de ani, din comuna Cobadin, îngrijitor de animale la o fermă din Valu lui Traian, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor.
- Publicitate -
Procurorii spun că, la data de 23 iulie 2012, în jurul orei 15,30, în cursul unui conflict spontan, când s-au certat din cauza unor baloturi de lucernă pe care inculpatul îi vindea părții vătămate, de pe un teren agricol de la marginea comunei Valu lui Traian, Viziru i-a aplicat părții vătămate, un bărbat în vârstă de 43 de ani, o lovitură cu un cuțit în zona toracică stângă și i-a provocat leziuni vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie prin hemopneumotorax stâng.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tentativă la omor este închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.